Ministrul delegat pentru Invățământ Superior, Cercetare Șțiintifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, este audiat la DNA în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită.
Potrivit unor surse judiciare, Mihnea Costoiu a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor.
În acest dosar a fost audiat, săptămâna trecută, şi şeful Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, acesta spunând că a dat declaraţii în calitate de martor. Moraru a fost şi luni la DNA, pentru a duce mai multe documente privind licenţele IT pentru şcoli.
De asemenea, Sorin Eftene, fostul director general interimar al Microsoft România, a dat explicaţii 6 ore, marți, în faţa procurorilor anticorupţie. În acelaşi dosar a mai fost audiat şi fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor în vremea lui Dan Nica, Ioan Cordoş.
40 de foști miniștri, secretari de stat și înalți funcționari din Guvern vor da explicaţii la DNA în legătură cu patru contracte încheiate cu statul, la care au fost descoperite nereguli.
Cele patru contracte sunt: două de licenţe de programe informatice Microsoft, Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierelor şi derularea Sistemului Educaţional Informatizat (Siveco).