Un locuitor din Lunca Dunării a depistat un exemplar de șarpe boa de nisip în viață, acest specimen fiind văzut în viață ultima dată pe teritoriul României în 1937.
Societatea Ornitologică Română (SOR) anunță că această specie, pe care toți o credeau dispărută din fauna României, încă există în țară, citează Digi24.
După ce locuitorul a atras atenția asupra descoperirii făcute, SOR a organizat o echipă care s-a deplasat în teren și au fost găsite astfel zece exemplare de șarpe boa de nisip.
„Nu poți trece cu vederea o astfel de semnalare. Am văzut fotografiile și am rămas uimit. Mi-am organizat o echipă din care au mai făcut parte soția mea, Corina Cioflec, cel mai bun blogger de wildlife din România – Doru Panaitescu și un alt herpetolog, Tibor Sos. Împreună am plecat pe teren, să căutam ceea ce noi credeam că este o specie dispărută. Cel mai greu cred că a fost să țin secretă locația indicată de primul gășitor”, povestește herpetolog Vlad Cioflec, membru al SOR.
De asemenea, SOR menționează că o femelă avea alături nu mai puțin de șase pui, insistând că toate exemplarele au fost lăsate acolo unde au fost găsite, fără a fi sub nicio formă rănite sau vătămate.