40 de ani de la CEL MAI MARE CUTREMUR înregistrat în România. Mărturiile EMOȚIONANTE ale unor supraviețuitori (VIDEO)

Au trecut 40 de ani de la marele cutremur din 1977! Peste 1.500 de morţi şi peste 11.000 de răniţi este bilantul cutremurator al seismului care a avut magnitudinea de 7,2 pe Richter şi care a durat 56 de secunde. Cutremurul a provocat pagube materiale de aproximativ 2 miliarde de dolari în toată ţara, iar 70% din pierderi s-au înregistrat numai în Bucureşti. Seismul a provocat, însă, și o mare rană pe sufletul întregii națiuni, arată B1 TV.

40 de ani de la CEL MAI MARE CUTREMUR înregistrat în România. Mărturiile EMOȚIONANTE ale unor supraviețuitori

#DIRECT_ONE_wrnwzw#

Singura amintire a clipelor de groază ale cutremurului din 1977 este o înregistrare audio, găsită pe un magnetofon din sala de concerte a Radiodifuziunii.



Seismul s-a produs la ora 21 şi 22 de minute, iar epicentrul a fost localizat în Munţii Vrancei, la o adâncime de 93 de kilometri.

“A căzut în jos totul, ne-am trezit în vârful molozului. Cum s-a întâmplat, nu ştiu!


Cutremurul s-a petrecut seara, pe la 21.00, în jur de ora 21.00”, a declarat o femeie care a supraviețuit cutremurului din 1977.


Cea mai afectată a fost partea de sud a ţării, în special Capitala, unde 32 de clădiri au fost distruse. Cele mai multe dintre acestea au fost construite în perioada interbelică, dar printre clădirile puse la pământ au fost şi unele noi, din cartierul Militari, de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi din zona Gării De Nord.



Bilanţul oficial a fost de 1.570 de morţi şi 11.000 de răniţi, cei mai mulţi în Bucureşti.



Printre cei care au fost găsiţi, fără suflare, sub ruinele blocului aflat pe strada Colonadelor din Capitală, s-au numărat actorul Toma Caragiu, poeta Veronica Porumbacu şi soţul ei, criticul Mihai Petroveanu, la care erau în vizită, cu soţiile, poetul Anatol Baconsky şi istoricul Mihai Gafiţa. La cutremurul din 1977 au pierit si regizorul Alexandru Bocăneţ, scenograful Liviu Popa, pianistul Tudor Dumitrescu, cântăreaţa Doina Badea, împreună cu soţul şi cei doi copii ai săi, precum şi scriitorul Alexandru Ivasiuc.



Alţii au fost norocoşi şi au scăpat cu viaţă.



Dumitru Pană are 85 de ani şi locuieşte la etajul 2, într-un bloc de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din centrul Capitalei. Avea 40 de ani când s-a produs cutremurul din 1977. Se afla în casă, alături de soţie şi fiul său care avea doar 7 ani.



„Atunci, in 77, nefericitul caz care a fost, aici am trait niste clipe de groaza. Suflul produs de daramarea blocului de alaturi, care facea un unghi de 90 de grade cu blocul nostru, cand s-a daramat si cutremurul ala….eram in casa. Era ora 21 si nu mai tin minte exact. Eram cu copilul si cu sotia. Baiatul meu dormea, era un copil de clasa 1.
In momentul in care a inceput cutremurul, m-am repezit imediat la el, sa-l iau din pat si l-am tinut in brate, cand l-am ridicat de acolo, a cazut o caramida jos, de la peretele despartitor dintre cele 2 apartamente.
Daca ii venea caramida aia in cap, eram nenorocit.


Mi-am luat copilul şi am ieşit în curte.
Am coborât, am mers înapoi acolo la parter, am ieşit pe uşa din spate.
Cam pe acolo, în zona unde era maşina aia, mi-am aşezat copilul şi l-am lăsat, şi am venit înapoi în casă. Dar, în timp ce eram cu copilul acolo, el mi-a arătat că blocul ăsta nu mai era. El mi-a spus: Nu mai e blocul Lilianei. Şi atunci am rămas şi eu înmărmurit. Pământ, gemete, ţipete…”, a declarat un barbat care a supraviețuit cutremurului.

În 1977, Dumitru lucra la Uzina Vulcan. După ce a reuşit să-şi scoată familia afară, el s-a întors şi a reuşit să salveze şi alte vecine cărora le era teama să iasă din casă.

Ultima oră
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)
20:11 - România marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare și religioase. Cum vor avea loc manifestările din București și din țară
19:59 - Bucureștiul schimbă regulile pentru evenimentele private. PMB vrea mai puține blocaje și festivaluri mai bine organizate
19:49 - Tanczos Barna, dezvăluiri despre formarea Guvernului Bolojan: „Nu era nimeni care să vrea să fie premier și să evite dezastrul bugetar. A acceptat Bolojan. De ce să renunțe acum?”
19:27 - STB cumpără 46 de tramvaie noi şi 100 de troleibuze articulate. Când vor intra în circulație noile investiții
19:27 - Obiceiurile de seară care îți pot obosi inima. Care este recomandarea cardiologului pentru corpul tău
19:24 - Numele lui Sebastian Ghiță apare într-o scurgere de informații de la Moscova – o comunicare între un agent rus și șeful său / Ghiță respinge „afirmațiile false” și lansează propriile acuzații
18:58 - Primar din Bihor, prins în flagrant de procurorii europeni. EPPO investighează o mită cerută pentru un contract finanțat din bani UE
18:50 - Angajată a Poștei din Timișoara, acuzată că i-a ajutat pe autorii unui jaf de aproape 10 milioane de lei. Ce informații le-ar fi oferit hoților