Un accident a avut loc, marți, în centrul orașului Filiași, județul Dolj, după ce o femeie de 32 de ani a intrat cu mașina într-un blindat al armatei.
Femeia nu a acordat prioritate coloanei militare care se afla în regimul prioritar și a intrat în coliziune cu blindatul armatei, conform Digi24.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Filiași care au stabilit faptul că, o tânără în vârstă de 32 de ani, din orașul Filiași, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Racoțeanu, nu a acordat prioritate de trecere unui transportor amfibiu blindat, aparținând Ministerului Apărării Naționale, condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Melinești, ce circula în coloană militară aflată în regim prioritar, intrând în coliziune cu acesta”, a transmis poliția.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în accident și s-au produs doar pagube materiale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și ambele rezultate au fost negative.
Polițiștii au sosit la fața locului și au deschis un dosar penal. În plus, femeia a fost amendată și a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile.