Un accident rutier grav s-a produs joi, în jurul orei 04:20, pe Autostrada A1, între Sebeș și Orăștie. Două persoane au decedat, după un impact între un autoturism și un autotren, transmite Alba24.
În urma accidentului, circulația rutieră a fost blocată pe respectivul sens de mers.
Potrivit ISU Alba, Garda de intervenție Sebeș intervine cu o autospecială, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe A1 – km 318 sens Sebeș-Orăștie.
Sunt implicate un autoturism și un autotren. În urma impactului au rezultat patru victime, două decedate și doua asistate medical. Circulația este blocată pe respectivul sens de mers.
Victimele au fost declarate decedate de echipajul SMURD din cauza leziunilor incompatibile cu viața. Este vorba de pasagerul dreapta și cel de pe bancheta din spate. Conducătorul auto a fost transportat la UPU Alba pentru asistență medicală iar condătorul auto al autotrenului de marfă a refuzat transportul la spital.