Accident mortal, în județul Timiș. O mașină de poliție, implicată în incident. Ce s-a întâmplat

Accident teribil pe o un drum din județul Timiș! Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, a murit în urma impactului dintre mașina în care se afla și o autospecială de poliție.

Cele două autoturisme s-au ciocnit zdravăn, iar vehiculul în care se afla victima a ajuns pe contrasens, unde s-a lovit de o remorcă ce transporta două vehicule.

Cuprins:

  • Șoferul de 56 de ani a murit
  • Ce au transmis autoritățile

Șoferul de 56 de ani a murit

De asemenea, mașina de poliție s-a rostogolit de câteva ori. În interiorul acesteia, se aflau doi agenți de 33, respectiv 47 de ani, care au suferit răni.

În cazul șoferului de 56 de ani, acesta a fost transportat la spital de către un elicopter SMURD, însă din păcate, și-a pierdut viața la câteva ore distanță.

Ce au transmis autoritățile

Potrivit autorităților, la fața locului o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 8 pompieri și un elicopter SMURD.

„În jurul orei 14:25 am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în localitatea Belinț, ieșire spre Coșteiu. În accident sunt implicate 3 autoturisme în care se aflau 5 persoane, dintre care 3 necesită îngrijiri medicale, o victimă încarcerată. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și 8 pompieri. A fost alertat și elicopterul din Caraș-Severin”, a transmis ISU Timiș, conform Expres de Banat.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflându-se în timpul serviciului la volanul unei autospeciale de Poliție, se deplasa în vederea dirijării traficului rutier deviat de pe autostrada A1, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și care ar fi intenționat să efectueze viraj la stânga, condus de un bărbat de 56 de ani. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat, iar autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani a fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce tracta o remorcă încărcată cu două autovehicule, condus de un bărbat de 34 de ani”, explică IPJ Timiș, potrivit aceleiași surse.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare și ucidere din culpă.