Ministerul Sănătății a retras peste 25 de acte normative din procesul de dezbatere publică sau avizare interministerială.
Mai precis, 28 de proiecte au fost retrase, fiind vorba despre 7 ordine de ministru aflate în consultare publică la rubrica Transparență Decizională și alte 21 proiecte de hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență și legi inițiate și aflate în avizare interministerială, potrivit unui comunicat de presă.
“Am primit mai multe semnale și nemulțumiri din partea pacienților, dar și a profesioniștilor din sistem cu privire la o serie de documente aflate în dezbatere publică sau pe circuitul de avizare.
Aceste acte trebuie rediscutate, reanalizate și regândite cu toți factorii implicați pentru că dorim ca deciziile pe care le luăm să răspundă cerințelor actuale în vederea creșterii calității în domeniul sanitar. Un exemplu îl reprezintă Legea privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate. Actul normativ vizează activitatea și are impact asupra tuturor celor care lucrează în sistem, motiv pentru care se impune a fi elaborat cu atenție și responsabilitate, în funcție de solicitările și nevoile tuturor categoriilor de personal”, a afirmat ministrul Sănătății, Victor Costache.