Adrian Severin, despre trimiterea în judecată: Este o înscenare. Ştiu că am un deşert de traversat

Adrian Severin, despre trimiterea în judecată: Este o înscenare. Ştiu că am un deşert de traversat

Europarlamentarul Adrian Severin a declarat miercuri că a luat la cunoștință de trimiterea sa în judecată, susținând în continuare că este vorba despre o înscenare.

„Repet că avem de a face cu o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică. Cauza pentru care, din câte se pare, DNA nu a reuşit să deosebească aparenţa creată cu rea credinţă de realitate rămâne a fi stabilită. În continuare îmi voi desfăşura activitatea în exercitarea mandatului meu, participând în paralel la procesul judiciar, în încercarea de a face lumină în această cauză. Nu vreau să speculez asupra deznodământului acestui proces. Ştiu că am un deşert de traversat. Sunt convins însă, că istoria mă va absolvi”, a spus Severin, potrivit Mediafax.

El susține că nu a cerut bani pentru a-și îndeplini atribuțiile parlamentare.

„Ceea ce ştiu şi ceea ce pot spune este ceea ce s-a întâmplat în realitate: 1. Nu am depus nici un amendament contra unei sume de bani sau a altui avantaj oferit mie în acest sens. 2. Nu am intervenit în procesul legislativ pentru a determina depunerea amendamentului respectiv, şi nici nu l-am depus ca atare. 3. Nu am cerut bani sau alte avantaje materiale pentru a-mi îndeplini sau a nu-mi îndeplini atribuţiile parlamentare”, susţine Severin.

Europarlamentarul Adrian Severin, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`