Eveniment
Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat în jurul orei 11:06 cu privire la faptul că un troler suspect se afla în fața porții unei grădinițe, de pe B-dul. Erou Iancu Nicolae, din Capitală, potrivit adevarul.ro.
Imediat s-au deplasat la fața locului polițiștii orașului Voluntari, pentru efectuarea de activități specifice, precum și luptători din cadrul Brigăzii Antitero și echipaje ISU.
„În cauză a fost asigurat perimetrul locului în care se află trolerul respectiv, în scopul evitării punerii în pericol a persoanelor și bunurilor materiale”, au anunțat autoritățile.
Se pare că în urma controlului tehnic de specialitate efectuat, s-a constatat faptul că trolerul nu prezinta niciun pericol.