Paisprezece focare de trichineloză au fost depistate, în ultimele două săptămâni, în judeţele Bacău, Cluj, Galaţi, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea, 28 de persoane care au consumat carne infestată ajungând la spital, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Carnea infestată a fost pusă sub sechestru şi trimisă la unităţile autorizate sanitar-veterinar pentru neutralizarea deşeurilor.
Reprezentanţii ANSVSA au precizat că, în urma controalelor făcute în magazine, depozite, centre de ambalare şi maşini, au fost confiscate şi trimise către unităţi de neutralizare 307.046 de ouă. Alte 312.840 de ouă cu Salmonella Enteritidis au fost reexpediate în statul de origine.
În urma neregulilor găsite, inspectorii ANSVSA au dat amenzi de aproape 160.000 de lei.