Nu scăpăm de caniculă nici în perioada următoare. Meteorologii anunţă că, deşi nopţile au început să fie tot mai reci, pragul de caniculă va mai fi depăşit cel puţin o dată săptămâna viitoare. Abia de miercuri, temperaturile vor începe să mai scadă uşor.
Meteorologii spun că noua săptămână va începe tot cu o vreme caniculară.
„Primele două zile ale săptămânii vor aduce o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, asta înseamna valori de peste 30 de grade. Vom atinge 35-36 de grade, valori măsurate la umbră, dupa orele amiezii”, a declarat meteorologul ANM Mihai Timu.
Vestea bună este că de miercuri vremea se va mai răcori şi va ploua în mai multe regiuni.
”Miercuri se mai răcorește un pic. Va pătrunde un aer mai rece din Europa. Maximele vor porni de la valori de 21-23 de grade în depresiuni pentru jumătatea de sud-vest a țării”, a mai spus Timu.
Meteorogii ne anunţă că în special în zilele de marţi şi de miercuri vor fi ploi abundente, iar vremea va instabilă.
”Va fi o vreme destul de însorită. Atragem atenția asupra a ceea ce se va întâmpla de marți după-amiaza. Vor fi verse torențiale în zonele de deal și de munte”, a mai anunțat meteorologul.
Către finalul săptămânii, temperaturile vor creşte din nou şi vor fi mai ridicate decât cele obişnuite pentru această dată.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.