Asociația Oamenilor Mici, reacție după ce Bianca Drăgușanu a spus că „dacă nu ești înaltă, nu ești om, ești pitic”

Asociația Oamenilor Mici, reacție după ce Bianca Drăgușanu a spus că „dacă nu ești înaltă, nu ești om, ești pitic”
Foto: Asociația Oamenilor Mici / Facebook

Asociația Oamenilor Mici a atras atenția că Bianca Drăgușanu, prin folosirea expresiei „dacă nu ești înaltă, nu ești om, ești pitic”, a jignit persoanele cu nanism din România și din întreaga lume.

Asociația a transmis că remarca vedetei a produs revoltă și disconfort în sufletele membrilor ei. Bianca Drăgușanu ar trebui să ceară scuze pentru că a jignit o categorie de oameni „care se luptă din greu să-și găsească locul într-o societate nu prea deschisă persoanelor cu dizabilități”.

„Oamenii de statură mică sunt membrii ai societății, au aceleași drepturi, responsabilități și sensibilități ca semenii lor mai înalți”, a mai susținut Asociația.

„Oamenii mici pot avea o viață normală, dar e nevoie de sprijin din partea societății”

„Sunt cunoscute peste 400 de afecțiuni care au ca efect restricționarea creșterii, iar cele mai întâlnite forme de nanism sunt acondroplazia și nanismul hipofizar. Nanismul hipofizar se caracterizează prin creștere limitată dar proportionată, iar acondroplazia se caracterizează prin statura foarte mica, media este de 130cm, disproportionată, cu membre superioare și inferioare foarte scurte.

Nanismul nu este o dizabilitate intectuală, de aceea oamenii mici pot avea o viata normală, independentă și completă. Însă, pentru a reusi, este nevoie de multă atenție și sprijin din partea familiei și statului, acceptare și încurajare din partea societății.

Din păcate, cu astfel de exemple negative, de la persoane cu vizibilitate la publicul larg, nu putem face educație incluzivă”, a mai transmis Asociația Oamenilor Mici.

Aceasta a mai atras atenția că nu vom evolua ca societate dacă nu vom accepta diferențele fizice ale celorlalți.

Urmăriți B1TV.ro și pe