Parlamentul a votat noile cote de vânătoare. Câți urși vor fi împușcați în 2026

Parlamentul a votat noile cote de vânătoare. Câți urși vor fi împușcați în 2026
Foto ilustrativ: Pixabay

O decizie importantă privind gestionarea populației de urs brun din România a fost luată miercuri, 22 aprilie. Plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă care stabilește cota de intervenție preventivă pentru anul 2026.

Câte exemplare de urs brun vor putea fi recoltate în 2026 și în ce condiții

Pentru a preveni atacurile asupra oamenilor și pagubele materiale, autoritățile au luat măsuri pentru anul 2026. A fost stabilită o cotă clară de intervenție asupra populației de urs brun.

„În vederea prevenirii atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, pentru anul 2026 se aprobă un număr de 859 exemplare de urs brun, care reprezintă nivel de prevenţie la nivel naţional, şi un număr de 110 exemplare de urs brun, care reprezintă nivel de intervenţie la nivel naţional. Exemplarele din specia urs brun care reprezintă nivel de intervenţie la nivel naţional pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2026, de către personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului prin metodele „la pândă” şi „la dibuit”. Recoltarea femelelor însoţite de pui cu vârsta sub 2 ani este interzisă”, se arată în acest proiect de lege.

De asemenea, cota de prevenție nu poate fi aplicată în zonele unde vânătoarea este interzisă prin lege. Proiectul a trecut deja de Senatul României, iar adoptarea finală aparține Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

Câți urși sunt în România și de ce devine o problemă tot mai serioasă

Potrivit datelor anunțate în urmă cu un an de Ministerul Mediului, populația de urs brun din România este estimată între 10.419 și 12.770 de exemplare. Există o probabilitate de 95% ca acest interval să reflecte realitatea din teren. În contrast, specialiștii consideră că numărul optim ar fi în jur de 4.000 de urși. Această estimare arată o diferență semnificativă față de situația actuală.

La acel moment, Mircea Fechet sublinia că România deține cea mai mare populație de urs brun din Europa și se remarcă inclusiv prin modul în care sunt evaluate aceste cifre. Oficialul a atras atenția că, pe fondul acestui dezechilibru, urșii au devenit o prezență aproape zilnică în multe localități și stațiuni. De aceea, tragediile din trecut obligă autoritățile să intervină.