O dubă şi un autoturism s-au ciocnit violent, în apropierea unui centru comercial din Bucureşti. În urma impactului, duba, care aparţine unei companii specializate în transportul de valori, s-a răsturnat şi a blocat toată strada.
În scurt timp, vehiculul a fost înconjurat de oameni de pază, pentru a proteja bunurile din interior.
O echipă de descarcerare a intervenit pentru scoaterea a trei persoane. A fost nevoie de eforturile a 10 oameni pentru a ridica mașina ce bloca strada, altfel intens circulată, informează Digi24.
Vehiculul a virat la stânga, de pe bulevardul Timişoara, pe strada Braşov. S-a răsturnat după ce s-a lovit de un automobil care venea din sensul opus şi a virat la dreapta, în aceeaşi direcţie.
În urma accidentului, doar şoferul dubei a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost trasportat la spital.
O anchetă a fost deschisă în acest caz.