Călin Popescu-Tăriceanu se laudă pe Facebook cu dialoguri ‘utile’ în privinţa Ordonanţei ‘lacomiei’

Cunoaştem acum mai bine care sunt problemele ridicate de mediul de afaceri, de Banca Naţională a României şi de Asociaţia Romană a Băncilor, a precizat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, într-o postare pe Facebook, de miercuri.

„Pentru noi, cei de la #ALDE, este foarte important să avem un dialog permanent să putem lua pulsul mersului economiei de la sursa”, a scris preşedintele Senatului pe Facebook.

Asta după ce marţi, Călin Popescu-Tăriceanu anunţase că OUG 114 nu va fi abrogată, dar că ar putea suferi modificări, de exemplu privind taxa pe activele financiare.

„Coaliţia pentru Dezvoltarea României regrupează firme româneşti şi străine din diferite domenii, practic din toate sectoarele vieţii economice, iar discuţia pe care am avut-o s-a purtat aproape exclusiv pe OUG 114”, a adăugat preşedintele ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu s-a mai lăudat şi cu faptul că ar cunoaşte „mai bine care sunt problemele pe care le-au ridicat” firmele,Asociaţia Romană a Băncilor şi BNR, deşi acest gen de discuţii ar fi trebuit să aibă loc înainte de adoptarea Ordonanţei 114, și nu la două luni de la adoptarea ei –a fost publicată în Monitorul Oficial în dată de 29 decembrie 2018.

„A fost un dialog foarte util. I-am pus la curent şi cu demersurile pe care le-am realizat până în acest moment, întâlnirile succesive pe care le-am făcut cu conducerea BNR, cu Asociaţia Romană a Băncilor, cu firmele din energie, au venit pe un teren care, cel puţin pentru noi, era familiar. Cunoaştem acum mai bine care sunt problemele pe care le-au ridicat”, a scris Călin Popescu-Tăriceanu.

Guvernul (din care face parte şi ALDE) a fost criticat că a adoptat OUG 114 (aşa-numita Orodonanțăa „lăcomiei”) fără să consulte mediul de afaceri. Chiar marţi, ministrul finanţelor publice recunoscândcă nu a discutat cu administratorii fondurilor de pensii private.

De precizat că în Legea 52/2003 privind transparențadecizională în administraţia publică, principiul consultării este prevăzut chiar în art. 2, care prevede următoarele:

Art. 2. Principiile care stau la baza prezenţei legi sunt următoarele:

a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative;

b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;

c) participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli: (…).