BRACONAJ CU BROAȘTE! Vânzarea puilor de baltă, deși protejaţi prin lege, se desfășoară nestingherită pe piața neagră. Garda de Mediu s-a sesizat din oficiu

Comisarii Gărzii de Mediu s-au seziat în urma apariției în presă a unui reportaj în care se semnala faptul că în zona Comandău din Județul Covasna au loc acţiuni de braconaj al broaştelor (acestea fiind capturate în vederea comercializării picioarelor).

Persoana prinsă în fapt a fost identificată și urmează a fi trimisă în judecată.

“Întrucât, specia de amfibieni (Rana arvalis), recoltată din zona respectivă, este inclusă în anexa 4A conform OUG 57/2007, ca specie protejată, fiind interzisă orice formă de colectare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului biologic, Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Covasna va înainta o sesizare către organele de urmărire penală care au competențe, potrivit legii”, transmite Garda de Mediu pe Facebook.

Un kilogram de picioruşe costă 50-70 de lei, iar prăjite se în restaurante cu 45 de lei porţia.

Reportajul a fost realizat de jurnaliștii Pro TV. VEZI VIDEO AICI

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor