Comisia Europeană lansează primul plan pentru locuințe accesibile. Cum vrea UE să reducă presiunea prețurilor

Comisia Europeană lansează primul plan pentru locuințe accesibile. Cum vrea UE să reducă presiunea prețurilor
Sursă foto: captură YT

Accesul la locuințe la prețuri suportabile a devenit una dintre cele mai presante probleme sociale din Uniunea Europeană, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor. În acest context, Comisia Europeană a lansat o inițiativă amplă, menită să ofere statelor membre instrumente concrete pentru a răspunde acestei crize.

Ce prevede planul european

Comisia Europeană a prezentat primul „Plan european pentru locuințe la prețuri accesibile”, conceput ca răspuns la dificultățile întâmpinate de milioane de cetățeni în accesarea unei locuințe decente. Potrivit instituției europene, în ultimul deceniu, prețurile locuințelor au crescut cu peste 60%, iar chiriile cu aproximativ 20%, afectând mobilitatea forței de muncă și coeziunea socială.

Inițiativa urmărește să stimuleze oferta de locuințe, să încurajeze investițiile publice și private și să sprijine categoriile vulnerabile, precum tinerii, studenții sau persoanele cu venituri reduse. Planul vizează totodată reglementarea închirierilor pe termen scurt în zonele supuse unei presiuni locative ridicate.

De ce consideră Comisia locuința un drept fundamental

Comisarul european pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen, a subliniat că accesul la locuință nu trebuie tratat exclusiv ca o chestiune de piață. Oficialul a explicat că planul propus include măsuri concrete pentru reducerea birocrației și mobilizarea resurselor financiare disponibile.

„Acest plan stabilește acțiuni concrete pentru a face locuințele mai accesibile ca preț prin declanșarea de investiții, reglementarea închirierilor pe termen scurt, reducerea birocrației și sprijinirea persoanelor celor mai afectate din societatea noastră. Locuința nu este doar o marfă. Este un drept fundamental. Trebuie să mobilizăm fiecare euro și să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că în Europa toată lumea își poate permite un loc decent pe care să îl numească acasă”, a declarat Dan Jorgensen, portrivit Capital.

Cum vor fi sprijinite statele membre pentru creșterea ofertei de locuințe

Un pilon important al planului îl reprezintă simplificarea normelor și procedurilor care limitează dezvoltarea de noi locuințe, în special în ceea ce privește planificarea urbană și autorizarea construcțiilor. Comisia intenționează să revizuiască și regulile privind ajutoarele de stat, pentru a facilita finanțarea locuințelor sociale și accesibile.

De asemenea, va fi propus un cadru legislativ dedicat închirierilor pe termen scurt, pentru a reduce presiunea asupra pieței în marile orașe și zonele turistice. Aceste măsuri sunt completate de Strategia europeană pentru construcții și de inițiativa Noul Bauhaus European.

Comisia a anunțat că a mobilizat deja aproximativ 43 de miliarde de euro pentru proiecte de locuințe și va continua alocările prin viitorul buget multianual al Uniunii. O platformă paneuropeană de investiții, realizată în cooperare cu Banca Europeană de Investiții, va susține implementarea proiectelor locale.

De asemenea, va fi creată o Alianță europeană pentru locuințe, care va reuni autorități publice, instituții europene și societatea civilă, urmând ca un raport de progres să fie prezentat înainte de finalul mandatului actualei Comisii.

Ultima oră
17:07 - VIDEO: Ministrul Apărării bagă procurorii anticorupție în Armată. Miruță a sesizat DNA în urma unui control la Batalionul 52 Geniu Tisa de la Satu Mare. A găsit până și o rețea ilegală de magazine
17:04 - Judecătoarea Ionela Tudor s-a pensionat. Magistrata cunoscută pentru replica „M-a sunat Lia” se retrage din sistem
16:57 - Tentativă de sinucidere la secția de poliție. Bucureșteanul reținut pentru sechestrarea fostei iubite și a copilului a fost salvat în ultimul moment
16:33 - Germania taxează platformele de streaming. Cel puțin 8% din venituri merg spre industria cinematografică
16:30 - Este scandal în Guvern pe concediile medicale. Ministrul Sănătății se ceartă cu Ilie Bolojan. Ce spune Rogobete despre neplata primei zile de concediu
16:19 - Cazurile de gripă iau amploare. INSP anunță 11 decese într-o singură săptămână. București, Prahova și Constanța, cele mai afectate zone
15:53 - Construcții Erbașu, despre extinderea Magistralei M4 de metrou: Pentru noi e un angajament pe termen lung față de oameni și față de viitorul infrastructurii de transport din București
15:33 - Cum explică ministrul Pîslaru „întâlnirea” cu „doamna Lolita”, artista AI. Motivul serios din spatele postării amuzante (VIDEO, FOTO)
15:29 - Newsweek:1.400€ bonus la pensie pentru pensionarii din Italia inclusiv români. De ce nu se dă a-13-a pensie în România?
15:24 - Ruxandra Luca s-a dat de gol singură. De cât timp ar fi împreună cu medicul însurat: „Pentru că merit”