VIDEO: Ministrul Apărării bagă procurorii anticorupție în Armată. Miruță a sesizat DNA în urma unui control la Batalionul 52 Geniu Tisa de la Satu Mare. A găsit până și o rețea ilegală de magazine

VIDEO: Ministrul Apărării bagă procurorii anticorupție în Armată. Miruță a sesizat DNA în urma unui control la Batalionul 52 Geniu Tisa de la Satu Mare. A găsit până și o rețea ilegală de magazine
Sursa foto: Facebook / Radu Miruță

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că un control desfășurat la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare a scos la iveală „abateri grave și sistemice”, de la ocuparea ilegală a unor posturi militare până la folosirea resurselor armatei în scopuri personale. Așa că a sesizat procurorii anticorupție.

Ce se mai întâmplă prin Armata Română

Posturi de soldat şi soldat gradat profesionist, ocupate ilegal, rezultate modificate la selecţia unor candidaţi sau activităţi inventate doar pentru încasarea unor sume de bani care au dus chiar la creşterea pensiei. Sunt câteva din neregulile depistate la Batalionul 52 Geniu Tisa.

„În urma controlului operativ, la Batalionul 52 Geniu Tisa de la Satu Mare s-a găsit ocuparea ilegală a unor posturi de soldat şi soldat gradat profesionist, s-a găsit situaţia modificării rezultatelor de selecţie a unor candidaţi, astfel încât să fie declaraţi admişi cei care fuseseră declaraţi respinşi.

S-a găsit modificarea rezultatelor, iar în conformitate cu declaraţiile unora dintre cei implicaţi, schema asta s-a întâmplat inclusiv prin sume de bani date celor care organizau aceste selecţii.

Au fost, de asemenea, inventate de personalul militar de acolo activităţi inexistente, activităţi inexistente care au fost inventate pentru a se încasa sume de bani, sume de bani care, pe lângă faptul că au fost încasate pe activităţi care n-au fost desfăşurate, au dus la creşterea pensiei pentru cei care îşi autoinventaseră astfel de activităţi şi la 2.000 de lei pe lună în plus pentru pensie”, a declarat ministrul Apărării.

Batalionul 52 Geniu Tisa, un fel de SRL. Dar ilegal

Radu Miruță spune că s-a ajuns până în punctul în care bunurile unității erau folosite în scopuri personale și s-a descoperit până și o rețea de magazine ilegale.

„S-a găsit, tot în această unitate, utilizarea camioanelor militare în scopuri personale. S-a găsit o reţea de magazine ilegală care nu îndeplinea absolut nicio condiţie şi care nici măcar nu îndeplinea condiţiile sanitare, nu declara absolut nicio sumă de bani.

Au fost identificate situaţii în care militarii din această unitate erau folosiţi de superiori pentru activităţi în proprietăţi şi curţi personale. Au fost găsite situaţii de tăieri masive şi ilegale de lemn care au fost duse în mediul gospodăresc al celor care conduceau unitatea, utilizându-se inclusiv camioanele militare pentru transportul acestor mase lemnoase.

Au fost găsite misiuni fictive de transport al personalului din conducere, pentru care se decontau combustibili şi sumele de bani aferente deplasării.”, a mai explicat ministrul Apărării.

Pe fir intră procurorii anticorupție

Drept urmare, documentele unității militare au fost înaintate structurilor abilitate, mai multe persoane au fost trimise către DNA, iar comandantului unității a fost dat afară.

De asemenea, concursurile desfășurate ilegal urmează să fie verificate și anulate, magazinele din interiorul garnizoanei au fost desființate, iar ministerul a început demersurile pentru recuperarea prejudiciilor.