Caz ȘOCANT în Neamț! Un copil, ars de viu. Cum s-a petrecut TRAGEDIA…

Un băiat din Români, Neamţ, în vârstă de 12 ani, care suferă de handicap mintal și tulburări de comportament, a ars de viu în casa familiei.

TRAGEDIE ÎN MUZICA POPULARĂ! ESTE VORBA DESPRE MAREA CÂNTĂREAȚĂ MARIA CÂRNECI! FANII AU AJUNS LA CIMITIR! IMAGINI GREU DE PRIVIT

Tragedia s-a petrecut marți seară, primul apel la 112 fiind făcut în jurul orei 18:30, după ce mama a făcut focul în cameră și apoi s-a dus să-i aducă de mâncare.

PROFEȚIE APOCALIPTICĂ! MARIA GHIORGHIU ANUNȚĂ MARELE MĂCEL! „ÎN ACEASTĂ NOAPTE…”

Din nefericire, medicii sosiți la fața locului l-au găsit pe băiat mort, cu arsură termică pe 80% din corp, potrivit Luminiței Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU CRISTI BORCEA! A AFLAT CE A FĂCUT VALENTINA PELINEL PE ASCUNS! RAVAGII DUPĂ ELIBERAREA DIN ÎNCHISOARE! (GALERIE FOTO)

Totodată, la locul tragediei au ajuns și polițiștii, care au solicitat, în jurul ore 19:00, un echipaj de pompieri care să intervină în cazul în care ar fi apărut un alt focar de incendiu.

Astfel, militarii de la Roman s-au dus la solicitare, dar n-au mai intervenit, fiindcă incendiul a fost stins, scrie observator.tv.

În caz, autoritățile au deschis o anchetă.