Miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că doar tre județe și municipiul București au rata de incidentă de peste 3 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori. Cele trei județe în care indicele depășește trei sunt Cluj, Ilfov și Timiș.
Până la data de 6 ianuarie 2021, pe teritoriul României au fost raportate 5.719 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. De la începutul pandemiei și până acumau fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Mai mult decât atât, un număr de 586.764 de pacienți au fost declarați vindecați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.847. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.271 la cerere.
Până la această dată, trei județe din România și municiăiul București înregistrează o rată de peste 3 îmbolnăviri la 1.000 de locuitori. Este vorba despre județul Ilfov ( 4.12); Cluj (3.09), Timiș (3.31). Municipiul București are o rată de infectare de 3.62, iar în ultimele 24 de ore au fost raportate 944 de cazuri noi de COVID-19.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, în cursul zilei de 6 ianuarie, un număr de 121 de decese, cauzate de COVID-19.Persoanele erau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.
Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.
116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.