Europarlamentarul Cristian Bușoi, raportor al Parlamentului European pentru Programul EU4Health, salută Acordul prin care bugetul Programului de Sănătate al UE va crește de la 1,7 miliarde Euro la 5,1 miliarde Euro. În opinia sa, această majorare a bugetului este o dovadă a faptului că sănătatea va fi o prioritate a Uniunii Europene.
”Vești extraordinare de la Bruxelles! Consiliul European a anunțat aseară un acord politic cu Parlamentul European privind bugetul UE pentru următorii șapte ani, iar Sănătatea și Cercetarea vor primi bani în plus, comparativ cu deciziile luate de Consiliu în vara acestui an.
Programul de Sănătate, EU4Health, pentru care sunt responsabil din partea Parlamentului European va avea un buget de 5,1 miliarde de euro, cu 3,4 miliarde în plus față de suma decisă în luna iulie. Este o victorie și o bucurie pentru mine și întreaga echipă a Comisiei pentru Sănătate din Parlamentul European. Împreună am susținut nevoia unui buget suficient de generos pentru a răspunde provocărilor de sănătate actuale și viitoare”, a transmis Cristian Bușoi, printr-un comunicat de presă.
Europarlamentarul român a subliniat, în acest context, că Europa nu se confruntă doar cu pandemia de coronavirus, ci luptă și cu alte afecțiuni grave, cancerul și bolile cardiovasculare fiind principalele cauze de deces în rândul cetățenilor din blocul comunitar.
”Europa nu se luptă numai cu pandemia COVID-19, ci și cu cancerul și bolile cardiovasculare – principalele cauze de deces în UE, cu bolile rare, cu bolile cronice, cu infecțiile și consumul exagerat de antibiotice. Programul va completa politica națională în domeniul Sănătății, va proteja mai bine cetățenii împotriva amenințărilor transfrotaliere, va finanța programe de prevenție și screening, va face ca medicamentele și dispozitivele medicale să fie mai accesibile în special în timpul crizelor medicale și, nu în ultimul rând va susține digitalizarea sistemelor de sănătate din toate statele UE”, a mai precizat Bușoi.
Totodată, Cristian Bușoi a făcut precizări referitoare la Programul de Cercetare al Uniunii Europene, Horizon Europe, care va beneficia de o alocare de 4 miliarde de euro în plus față de decizia din luna iulie.
”Acestă sumă se adaugă celor 80,9 miliarde de euro stabilite la reuninea Consiliul European din vară. Principala misiunea a Horizon Europe- componenta Sănătate, pentru care sunt raportor din partea Comisiei ENVI, este lupta împotriva cancerului, cu ambiții extrem de importate: salvarea a cel puțin 3 milioane de vieți ale pacienților bolnavi de cancer, până în 2030. Cercetarea și inovarea sunt intrumente sigure care ne vor ajuta să fim învingători în lupta cu cancerul. Dacă nu vom acționa rapid, numărul persoanelor nou diagnosticate cu cancer în fiecare an în Europa va crește de la 3,5 milioane, în prezent, la peste 4,3 milioane până în 2035, potrivit specialiștilor. Pe lângă sănătatea și viața pacienților, cancerul afectează sistemele naționale de sănătate și protecție socială, bugetele naționale, productivitatea și creșterea economică.
Noile sume alocate Sănătății și Cercetării reprezintă dovada clară că UE prețuiește viața cetățenilor ei și înțelege că doar o Europă sănătoasă va fi puternică și competitivă pe plan internațional” a mai transmis Cristian Bușoi.
Cristian Bușoi: Salut Acordul prin care bugetul Programului de Sănătate al UE va crește de la 1,7 miliarde Euro la 5,1 miliarde Euro. Sănătatea va fi o prioritate a UE