Un bărbat, care se deplasa pe DN23, județul Brăila, a fost la un pas de tragedie. Camionul în care se afla a luat foc din mers și s-a făcut scrum, conform Observator.
Bărbatul a avut prezență de spirit. El, aflat în mers, a auzit un zgomot ciudat la motor şi a tras imediat pe dreapta. Într-o fracțiune de secundă, cabina vehiculului a fost cuprinsă de flăcări.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, camionul s-a făcut scrum. Din fericire, pagubele au fost doar materiale.
„La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 23, între localitatea Muchea si municipiul Brăila un camion ar fi luat foc. Din primele verificari a rezultat că, un bărbat de 49 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un camion pe DN 23, dinspre localitatea Muchea către Brăila, ar fi auzit un zgomot la motor, a oprit și a coborât, după care cabina a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Dunărea Brăila care procedează la lichidarea incendiului. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero”, a transmis IPJ Brăila.
În urma celor întâmplate, traficul a fost blocat zeci de minute.