Diana Șoșoacă în centrul unui nou scandal. Amenzi drastice după ce s-a filmat la o petrecere

Diana Șoșoacă în centrul unui nou scandal. Amenzi drastice după ce s-a filmat la o petrecere
Diana Șoșoacă / Foto: George Călin, Inquam Photos

Diana Șoșoacă a fost din nou în centrul unui scandal după ce a luat parte la o petrecere în Iași, într-un restaurant. Un conflcit a izbucnit între un bărbat și Inspectoratul de Poliție Județean, după ce Diana Șoșoacă a făcut live pe Facebook.

După ce Diana Șoșoacă a luat parte la un eveniment într-un restaurant din municipiul Iași, un bărbat, participant la rândul său, s-a trezit amendat drastic, iar Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași i-au respins plângerea formulată.

„Instanța respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul Gabriel Apreutesei împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat pe data de 8 februarie 2021 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași. Respinge, ca neîntemeiată, cererea petentului privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată”, au precizat judecătorii ieșeni, arată BZI.ro.

Bărbatul susține că petrecerea la care a participat s-a desfășurat în condiții de legalitate și de respectare a tuturor normelor sanitare, iar ceea ce i-a deranjat pe oamenii sistemului a fost persoana doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Totuși, bărbatul nu înțelege de ce s-a întâmplat acest lucru, deoarece în localul din Iași, care are o capacitate de 200 de locuri, în sală erau prezente doar 20 de persoane.

Bărbatul susține că oamenii legii au acționat pentru a ”discredita imaginea doamnei senator”

Totodată, Gabriel Apreutesei susține că ne-am afla într-o perioadă a unei ”dictaturi pseudo-medicale”, iar faptul că a cântat la microfon, a fost o decizie luată pe loc la momentul respectiv: „Această dictatură tinde să impună omului un comportament autist, închis-arestat la domiciliu, fără contacte umane, inducându-i-se o tendință de izolare, de refuz al contactului uman, pentru a putea fi controlat și urmărit. Este clar că anchetatorii și organele constatatoare au acționat la ordin, de frică, pentru a discredita imaginea doamnei senator (Diana Șoșoacă – n.r.), cu orice preț, având în vedere că aceasta incomodează din cauza faptului că are opinii diferite față de acest sistem represiv. Există un flux foarte mare de persoane prezente în supermarket-urile ieșene, în mall-uri, în cafenele și baruri, ce nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi ignorat, în contextul aplicării unui act de Justiție corect, echilibrat și logic”.