Doi suspecți identificați în cazul bancomatelor vandalizate din Iași

Doi suspecți identificați în cazul bancomatelor vandalizate din Iași
Foto: bacaulive.ro
Doi suspecţi au fost identificaţi în cazul celor 8 bancomate vandalizate în municipiul Iaşi. Unul dintre aceştia a fost deja reţinut de procurori. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Reşiţa. Poliţia continuă cercetările pentru a identifica şi alte persoane implicate în infracţiune

8 bancomate au fost sparte în ultima săptămâna în Iaşi. Principalul suspect, un bărbat de 34 de ani a fost dus de poliţişti la Parchetul din Iaşi pentru audieri. Nu a spus însă nimic procurorilor.

Poliţiştii spun că bărbatul nu acţiona singur. Modul de operare al infractorilor nu era foarte complicat. Montau dipozitive artizanale în fantele de eliberare ale numerarului şi după utilizarea bancomatelor de către alte persoane, forţau clapeta şi furau sumele de bani blocate în interior.

Poliţiştii spun că au un grup mai mare de suspecţi. O a doua persoană a fost deja audiata, iar cercetarile continua.