Fostul ministru al Agriculturii a intervenit pentru o „pilă” a lui Daea, potrivit referatului DNA: „Crede-mă că-i ştiu cât de proşti sunt”

Fostul ministru al Agriculturii a intervenit pentru o „pilă” a lui Daea, potrivit referatului DNA: „Crede-mă că-i ştiu cât de proşti sunt”
Foto: Guvernul României / Facebook

Referatul procurorilor DNA în cazul fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, arată că demnitarul ar fi intervenit pentru aflarea subiectelor pentru „o pilă” a lui Petre Daea. Actualul ministru al Agriculturii apare în interceptări drept “nea Petrică”.

Ce conține referatul procurorilor DNA

„Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt”, spune la un moment dat Chesnoiu referindu-se la candidaţii pentru funcţii.

Una din cele patru persoane căreia fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, i-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare era „pila” lui „nea Petrică”, actualul ministru al Agriculturii Petre Daea, se arată în referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunităţii fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, document consultat de G4media.ro.

„Pila” lui „nea Petrică” era Mihai Cosmin Corobea, în telefonul căruia procurorii au găsit la percheziţia informatică un contact notat: „Nasa Cami Luchi”, despre care procurorii spun că este soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea.

Mihai Cosmin Corobea lucra la ICECHIM și s-a înscris la concursul pentru ocuparea unui post de ”consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal și Consultanță Agricolă – Serviciul Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal, Consultanță și Statistică Agricolă – Direcția generală Politici Agricole din cadrul MADR”.

Denunțătorul din dosar, membru în comisia de concurs pentru angajare, l-a înregistrat ambiental pe ministrul Adrian Chesnoiu în timp ce acesta îl presa să facă ceva să îl angajeze pe omului lui ”nea Petrică” şi alte 3 pile. Acesta l-a denunțat pe Chesnoiu în februarie, imediat după ce ministrul i-a cerut să îi dea subiectele pentru consursurile de angajare a 4 oameni. Denunţătorul a primit statut de colaborator al DNA cu identitate reală și l-a înregistrat pe ministru.

Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu, ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, potrivit documentului DNA.

„Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăţi să …”

”Omul acela m-a rugat şi el două lucruri, trei, cinci, aproape şapte (râde). Da, măcar, drecu, să i le rezov”, spune fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu în interceptări.

Tot în acestea, fostul ministru menţionează şi detalii despre bibliografie aferentă concursului, care, potrivit procurorilor DNA, reiese că era unul de formă, fiind postul ca şi dat „pilei” lui Daea.

Chesnoiu a demisionat de la Ministerul Agriculturii și a cerut ridicarea imunității sale parlamentare

Amintim că DNA a cerut Camerei Deputaților ridicarea imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu pentru ca acesta să fie urmărit penal pentru abuz în serviciu în legătură cu trucarea unui concurs.

Mai târziu, Chesnoiu a transmis că demisionează din funcția de ministru al Agriculturii și se autosuspendă din PSD.

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! (…)

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!”, a transmis Chesnoiu.

În urma intervenției ministrului, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale de 33.782 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe