O mașină a căzut într-o părpastie din județul Harghita în noaptea de sâmbătă spre duminică, cauzând decesul unei persoane și rănirea a altor trei, informează Mediafax.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Poliției Harghita, Gheorghe Filip, bărbații se deplasau pe un teren accidentat într-un autoturism Suzuki Vitara, în apropiere de Odorheiu Secuiesc.
Șoferul a pierdut controlul volanului, autovehiculul căzând într-o prăpastie adâncă de 15 metri.
În urma accidentului, șoferul în vâsrtă de 31 ani, a fost prins sub autoturism și a decedat, iar ceilalți trei bărbați care se adlau în mașină au suferit fracturi multiple și hematoame.
Cei trei, care au vârste cuprinse între 28 și 41 de ani, au fost transportați la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.
În urma unei necropsii se va stabili dacă șoferul a consumat alcool înainte de a se urca la volan.
„Sunt suspiciuni de consum de băuturi alcoolice. Medicul legist va stabili cu certitudine cauza medico-legală a decesului şi dacă şoferul a consumat alcool„, a afirmat Gheorghe Filip.