Un număr de 18.630 de persoane (0,81%) au fost testate pozitiv cu COVID-19 în perioada 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021, după administrarea primei doze de vaccin, se arată într-o informare a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Potrivit sursei citate, 69,2% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer BioNTech, 5,4% cu produsul de la Moderna şi 25,4% – cu AstraZeneca.
În perioada 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021, un număr de 2.983 de persoane (0,21% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv după administrarea celei de a doua doze. 97,3% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer BioNTech şi 2,7% cu Moderna.
Potrivit INSP, în ultimele două săptămâni (29 martie – 11 aprilie), 5.221 de persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin. 60,9% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer BioNTech, 7,7% – cu Moderna şi 31,4% – cu AstraZeneca.
Totodată, în acelaşi interval, 1.119 persoane au avut un test pozitiv după administrarea celei de a doua doze de vaccin. 98,8% au fost vaccinate cu Pfizer BioNTech şi 1,2% – cu Moderna.
Peste 76.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, 906.506 români au fost vaccinați de la debutul campaniei cu o doză și 1.466.149 cu două doze.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, marți, la ora 17.00 situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech 58.050, Moderna 8.744, iar AstraZeneca 9.796.
Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 1.751.675. De asemenea, au fost utilizate 215.646 de doze Moderna și 405.334 de doze AstraZeneca.
În ultimele 24 de ore au fost 119 reacții comune și minore la vaccinare, din care 14 sunt reacții de tip local și 105 reprezintă reacții generale.
În ceea ce privește numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 12.357 de reacții comune și minore. 152 de reacții sunt în curs de investigare, dintre care una este severă, precizează autoritățile.