Mitropolitul Clujului, Înalt Prea Sfințitul Andrei Andreicuț, declară război tehnologiei. În opinia sa, omul contemporan petrece prea mult timp în fața televizorului, este captivat de Internet și „a devenit un rob al imaginii”.
Omul domnului avertizează că prin intermediul imaginilor furnizate de aceste medii „intra dracul în suflet”.
Înaltul prelat a adăugat că Biserica își dorește să „tămăduiască” omul de „această meteahnă”.
”Omul vremurilor noastre a devenit dependent de imagine. Obsesia imaginii l-a subjugat în totalitate. Petrece ore întregi în faţa televizorului şi nu îl poate lăsa o zi să nu urmărească ştirile, filme sau programe de divertisment. În acelaşi timp, calculatorul, cu întrebuinţările lui folositoare sau mai puţin folositoare, i-a devenit tovarăş de toată ziua. Navigarea pe internet îl captivează în aşa măsură că nu mai are timp nici de comunice cu cei din casă, nici de lectură, nici de sport, nici de plimbări în aer liber. Şi ca să-l poată avea peste tot apelează la un laptop sau la o tabletă. Mai nou telefoanele mobile performante, care au şi internet, îi oferă omului imagini, şi-l vezi butonând peste tot: pe stradă, în maşină, la masă, sau în alte multe împrejurări. Şi chiar dacă este în compania cuiva, el, de fapt, se află într-o lume virtuală care-l subjugă. Am dori să îi tămăduim de această meteahnă. Omul contemporan a devenit un pătimaş, rob imaginii, care poate fi bună sau rea. Dacă imaginea este bună, lucrurile sunt în ordine. Dar, dacă imaginea este rea, păcătoasă sau indecentă? Atunci este o problemă. Pentru că prin imagine intră dracul în suflet”, a declarat Andrei Andreicuţ, potrivit news.ro
“Există şi imagini distrugătoare, prăpăstioase, dacă aş pomeni doar de «Balena Albastră» care face ravagii în ultima vreme, dar vorbesc şi de imagini păcătoase reprezentate în cărţi, pe pliante, care pot fi distrugătoare de suflet. Imaginea bună, în sensul absolut al cuvântului este icoana. Icoana este o fereastră înspre Raiul Învierii care dă sufletului posibilitatea de a intra în legătură cu Împărăţia lui Dumnezeu. Cele mai importante sunt icoana Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Imaginea păcătoasă, ca fereastră spre iadul morţii veşnice, ne pângăreşte şi ne distruge spiritual”, a mai spus înaltul prelat.