Emily Burghelea va avea 7 copii? Viața de familie a celebrei influencerițe pare să fie într-o continuă transformare, iar influencerița spune că nu exclude deloc ideea de a deveni din nou mamă. După o experiență recentă la mănăstire, unde un preot i-ar fi spus că va avea șapte copii, vedeta a vorbit deschis despre cum vede extinderea familiei și despre felul în care maternitatea i-a schimbat complet perspectiva.
Mamă a trei copii, Emily Burghelea susține că, deși începuturile nu au fost deloc simple, lucrurile au devenit mult mai ușor de gestionat odată cu experiența acumulată.
Influencerița spune că a ajuns să creadă că venirea unui copil nu poate fi controlată sau planificată în totalitate, ci că totul ține de momentul potrivit.
„Cred cu tărie că dacă Dumnezeu ne îngăduie să avem mulți copii, cu siguranță vom avea! Oricât de mult ne dorim noi să fim în control, adevărul este că doar Dumnezeu decide, mai ales când vine vorba despre copilași! Avem deja 3 îngerași și viața alături de ei este minunată, ne descurcăm din ce în ce mai bine, iar la Elisabeta totul pare o joacă acum! Mereu am spus, trecerea de la 0 la 1 este foarte complicată! De la 1 la 2 devine deja mai simplu, iar de la 2 la 3 este floare la ureche!
Socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg! Țin bine minte că la Damian ne-am dorit extrem de mult să mai avem un copilaș, am încercat câteva luni bune, apoi, când am zis amândoi: „Cum o vrea Dumnezeu!”, și am lăsat lucrurile la voia întâmplării. Nu a trecut mult și am primit marea veste, care ne-a surprins complet, exact când ne așteptam mai puțin!”, a declarat Emily Burghelea, potrivit Cancan.ro.
„La Elisabeta nu ne așteptam absolut deloc, a fost o adevărată surpriză pentru noi și cea mai mare bucurie! Așadar, copiii vin când este momentul, nu când îi plănuim noi! Oricât de mult am vrea să planificăm asta…este o minune care se întâmplă și care prinde viață ușor, ușor în pântecele mamei.
Sincer, mă văd mămică de mulți copii, mi se potrivește mănușă acest rol, iar cea mai frumoasă parte este atunci când îți dai voie să fii și tu copil, alături de ei! Când ieșim în parc și ne jucăm împreună, îmi retrăiesc copilăria și îmi dau voie să mă joc, îmi dau voie să alerg, îmi dau mereu cea mai bună energie și adoră că pot să fiu copilăroasă exact ca ei! Viața cu 3 copii e superbă, iar cu 7 cu siguranță se dublează bucuria”, a declarat Emily Burghelea, potrivit Cancan.ro.
Vedeta a povestit că inclusiv cei mici au fost întrebați dacă și-ar mai dori încă un frate sau o soră, iar răspunsurile lor au venit fără ezitare.
„Chiar ieri i-am întrebat pe amândoi, și pe Amedea, și pe Damian, dacă își mai doresc sau nu frați. Amedea a spus clar că mai vrea doar dacă mai vine o surioară, iar Damian a zis că ar mai vrea și el un frățior, să aibă și el cu cine să se joace, că avem 2 fetițe și un singur băiețel, deci i-ar prinde bine un partener de joacă!”, a mai adăugat ea.
Deși vorbește cu entuziasm despre ideea unei familii mai mari, Emily Burghelea recunoaște că momentul actual vine și cu limite firești, mai ales că au trecut doar câteva luni de la ultima naștere.
„Real vorbind, nu știu dacă aș putea sau nu s-o mai iau iar de la capăt acum, abia am născut, nu au trecut nici măcar 7 luni, cred că am nevoie de o pauză! Dar, așa cum am spus… cum vrea Dumnezeu! Suntem deschiși! Acum, după vizita la mănăstire, cu atât mai mult! Cel mai dificil pentru mine este să organizez totul astfel încât să pot să le fac mereu pe toate!
Se spune că 10 minute de organizare salvează 10 ore de dezorganizare, așa că mereu trebuie să acord timp acestui aspect și mereu trebuie să fac programul tuturor foarte bine pus la punct, astfel încât să ne iasă toate, iar pentru mine asta este cea mai mare provocare, pentru că, de fel, din fire, sunt destul de dezorganizată. Cred că cea mai mare provocare pentru mămici este să găsească echilibrul și să împartă timpul astfel încât să le facă pe toate”, a mai povestit vedeta.