Ion Iliescu rupe tăcerea, după ce, luni, Parchetul Militar a spus că, în Dosarul Revoluției, "a fost stabilită componenta comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga președintelui în exercițiu, puterea totală în România" și că "în decembrie 1989 nu a existat vid de putere".
Într-o postare pe blogul personal, fostul președinte vorbește despre Revoluția din România, precizând că moștenirea acesteia este una pozitivă.
“Se împlinesc, azi, 22 decembrie 2017, douăzeci și opt de ani de la victoria revoltei populare care a marcat începutul Revoluției Române.
În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut insituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume”, scrie Iliescu.
Fostul șef al statului afirmă că nevoia de libertate, de democrație, a jucat rolul de motor al schimbării.
“Privațiunile de tot felul, umilințele unei vieți la limita supraviețuirii, din ultimii ani ai ceaușismului, au fost declanșatorul revoltei populare. O revoltă care mocnea, Timișoara fiind locul în care ea a izbucnit la suprafață, după ce la Iași, represiunea Securității a înăbușit o acțiune similară”, mai spune Iliescu.
Totodată, el vorbește și despre viețile pierdute pentru libertate, în decembrie ’89. O jerfă pe care “o onorăm și o regretăm”, afirmă Iliescu.
“Democrația s-a construit pe jertfa unor oameni, care au pus viața lor la temelia noii Românii, jertfă pe care o onorăm, și o regretăm, în același timp, pentru că nimeni n-ar trebui să fie obligat să se sacrifice pentru ideile și credințele lui. Pentru ca jertfa lor să aibă un sens pentru noile generații, trebuie ca, alături de drepturi și libertăți, să învățăm să ne asumăm și responsabilitățile care derivă din starea noastră de cetățeni.
Moștenirea Revoluției Române este una eminamente pozitivă, și ea trebuie apărată de toți cei care cred în libertate și în democrație.Mă înclin în fața memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în anii totalitarismelor românești, a celor care, în decembrie 1989, au făcut posibilă schimbarea care a adus România în familia națiunilor europene”, conchide Iona Iliescu.