Kovesi, din nou la Poliţie, pentru controlul judiciar: O să vedem dacă negocierile pentru șefia Parchetului European au fost influențate în vreun fel (VIDEO)

Kovesi, din nou la Poliţie, pentru controlul judiciar: O să vedem dacă negocierile pentru șefia Parchetului European au fost influențate în vreun fel (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Calin

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat luni, la Secția 18 de Poliție, în cadrul măsurii de control judiciar dispusă de Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor. Fosta șefă DNA este acuzată de mărturie mincinoasă, luare de mită şi abuz în serviciu, într-un dosar deschis în urma unei plângeri formulate de fugarul Sebastian Ghiță.

”Nu pot să comentez niciuna din interdicțiile și obligațiile ce mi-au fost impuse”, a precizat Laura Codruța Kovesi, la ieșirea din Secția de Poliție.

Ea a contestat măsura controlului judiciar, iar o decizie definitivă va fi luată miercuri de Instanţa Supremă.

Întrebată dacă s-au diminuat șansele sale de a deveni procuror-șef european, Kovesi a răspuns: ”nu știu ce se va avea în vedere atunci când se va negocia. O să vedem care va fi decizia, cât de mult au fost influențate negocierile de evenimentele din ultima perioadă. E greu de acum să spunem dacă se va întâmpla într-un fel sau altul”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Secția Specială de investigare a magistraților a anunțat, vineri, oficial, că a pus în mișcare acțiunea penală împotriva fostei șefe DNA, pe care o acuză de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă. Kovesi nu poate părăsi România decât cu încuviințarea procurorului și nu mai poate desfășura activitatea de procuror.

”Atacurile în mod repetat, campaniile false care se fac. Zilnic, zilnic sunt zeci de știri false. Deci nu reușesc să răspund la toate știrile false. Ele apar atât de des, că nu am cum să țin pasul cu ele. Probabil deranjez pe cineva prin faptul că vreau să ocup o funcție într-o instituție europeană”, a declarat Kovesi, joi seară, după o audiere maraton la Secția Specială.

Întrebată pe cine anume deranjează, aceasta a răspuns: ”pe cei care nu-și doresc acest lucru, pe toți cei care sunt disperați de faptul că procurorii și-au făcut treaba, că judecătorii și-au făcut treaba. Toți cei care vor să fure liniștiți în această țară și care vor ca procurorii să stea la birouri și să investigheze fapte mărunte, să nu mai investigheze fapte de corupție, să nu mai recupereze prejudicii. Vorbesc despre toți cei care încearcă să limiteze acțiunile justiției, care încearcă să modifice instrumentele pe care magistrații le au și despre toți cei care atacă justiția în mod nedrept”.

”Mi s-a interzis de către procurorul de caz să vorbesc despre acest dosar. Nu vreau să am probleme. E măsură de a-mi închide gura, de a ne hărțui în continuare pe cei din justiție care ne-am făcut treaba. Probabil disperarea unora că aș putea ajunge în această funcție (procuror-șef european) a ajuns la anumite cote”, a mai punctat Laura Codruța Kovesi.