Guvernul RESPINGE legalizarea relației între homosexuali

Guvernul Dăncilă nu susține legalizarea relațiilor între persoane de același sex.

Executivul arată că reglementarea parteneriatului civil nu este obligatorie în Europa, potrivit stirirpeurse.ro. Mai mult, guvernul spune că în România „opțiunea de politică legislativă în materia relațiilor de familie” este doar căsătoria între persoane de sexe diferite.

-„Precizăm faptul că numeroase prevederi ale actelor juridice europene şi internaţionale consacră principiul căsătoriei şi nu pe cel al parteneriatului civil, această realitate fiind recunoscută de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi alte norme europene şi internaţionale referitoare la drepturile omului”

-„Din punct de vedere al dreptului european, reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerinţă europeană, ci cade exclusiv sub incidenţa reglementărilor naţionale ale statelor membre”

-„În plus, considerentele conform cărora „Relațiile de cuplu consensuale, protejate prin parteneriat civil, sunt o realitate de fapt recunoscută juridic în legislația majorității statelor membre ale Uniunii Europene: Andora, Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria” sunt irelevante întrucât parteneriatul civil ține de un domeniu care, cel puțin deocamdată, nu este supus reglementării la nivelul Uniunii Europene, fiecare stat membru având libertatea de opțiune în privința unei astfel de reglementări. Mai mult, prin adoptarea Codului civil, Parlamentul și-a exprimat deja opțiunea de politică legislativă în materia relațiilor de familie, reglementând ca unica formă de conviețuire recunoscută, căsătoria între persoane de sexe diferite”

-„Potrivit Recomandării CM/Rec(2010)5, cu privire la combaterea discriminării întemeiate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, la data de 31 martie 2010, în cazul în care legislația națională recunoaște parteneriatele înregistrate între persoane de același sex, statele membre trebuie să încerce să se asigure că statutul lor juridic, precum și drepturile și obligațiile acestora, sunt echivalente celor ale cuplurilor heterosexuale aflate într-o situație comparabilă (pct. 24).”

-„Având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susține adoptarea acestor inițiative legislative”

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor