Mihai Chirica și mai mulți funcționari din Primăria Iași, trimiși în judecată de DIICOT, în prag de alegeri

Mihai Chirica și mai mulți funcționari din Primăria Iași, trimiși în judecată de DIICOT, în prag de alegeri
Foto: Facebook @ Mihai Chirica

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul privind emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu.

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT

Procurorii au finalizat astfel rechizitoriul în „dosarul Veranda”, în care Chirica a fost pus și sub control judiciar în 2022, în timpul cercetărilor.

Procesul în cazul lui Mihai Chirica vizează alte 19 persoane, majoritatea angajați la Primăria Iași, dar și la firme care activează în domeniul imobiliar.

Cei 20 sunt acuzați de fraude în urbanism, după ce au permis în 2019 supraetajarea Halei Centrale, centru comercial din centrul Iașiului, în condițiile în care, cu trei ani mai devreme, tot primăria respinsese o astfel de solicitare.

În comunicatele emise anterior de DIICOT, acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, potrivit stirileprotv.ro.

Ancheta vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`