O băutură simplă îți poate prelungi viața. Ceaiul redevine aliatul sănătății, cu beneficii dovedite pentru inimă, minte și siluetă

O băutură simplă îți poate prelungi viața. Ceaiul redevine aliatul sănătății, cu beneficii dovedite pentru inimă, minte și siluetă
Foto: Pixabay

Cei care încep ziua cu un ceai verde sau cu unul de mușețel fac, fără să știe, un gest benefic nu doar pentru suflet, ci și pentru sănătate. Un articol publicat de Everyday Health atrage atenția că ceaiurile din plante și frunze naturale pot fi aliați puternici în lupta cu bolile zilelor noastre, de la stres și insomnie, până la diabet sau probleme cardiovasculare.

Verdele pentru inimă și minte

Ceaiul verde este considerat „aur lichid” pentru organism. Plin de antioxidanți, ajută la reducerea inflamației și susține sănătatea vaselor de sânge. Studiile sugerează chiar o legătură între consumul constant și un risc mai mic de diabet sau accident vascular cerebral.

Ceaiul Negru, una dintre cele mai bune variante

Și ceaiul negru, adesea umbrit de popularitatea celui verde, vine cu beneficii notabile. Poate proteja memoria și reduce inflamația, fiind apreciat mai ales pentru conținutul său de flavonoide. Unele cercetări l-au asociat cu o scădere a riscului de demență la vârste înaintate.

Ce plante se folosesc pentru cei cu un somn agitat?

Pentru cei cu digestie lentă sau somn agitat, natura oferă opțiuni la fel de eficiente! Mușețelul calmează, menta reduce balonarea, ghimbirul luptă cu greața, iar feniculul sprijină digestia. Hibiscusul, cu gust acrișor, e recomandat celor cu tensiune mare.

Un obicei simplu care are un efect profund!

Fie că-l bei fierbinte sau rece, fără zahăr sau cu o feliuță de lămâie, ceaiul nu e doar o băutură. E un ritual cu rădăcini vechi, care astăzi poate fi considerat o „picătură de sănătate” într-o ceașcă.