Un profesor de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinată din Cluj Napoca a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la delapidare. Ioan Gheorghe Oroian, fost președinte al Senatului Universității, este acuzat că, în 2016, a rezervat un cămin studențesc sub pretextul organizării unei conferințe, care nu a mai avut loc, și a închiriat camerele căminului cu 150 de euro pe noapte spectatorilor de la Festivalul Untold. În același dosar au mai fost trimise în judecată alte cinci persoane.
“Raportat la faptul ca prima sa functie in cadrul USAMV Cluj-Napoca a fost aceea de administrator de camin, inculpatul (Ioan Oroian) cunostea modul in care puteau fi inchiriate camerele de camin pe timp de vara, motiv pentru care – in calitate de presedinte al Societatii de Protectie a Plantelor Transilvania – a inventat un pretext stiintific in vederea rezervarii spatiului de cazare din Caminul Agronomia II, pe perioada 04 – 08 august 2016, in care s-a organizat Festivalul Untold, cu intentia de a inchiria in interes propriu aceste spatii de cazare catre participantii la festival”, arată procurorii, citați de stirileprotv.ro.
Oroian l-a instigat pe Viorel Vasile Poruțiu, cel care conducea instituția în toate problemele compartimentului economico-administrativ, să aprobe blocarea închirierii spațiului din Caminul Agronomia, sub pretextul organizării unei conferințe științifice în acea perioadă.
“In acest sens, inculpatul Porutiu Vasile Viorel a primit si a aprobat o cerere formulata de inculpatul Grigorean Adina Ramona si Popa Claudiu, care aveau experienta in inchirierea unor spatii, respectiv in activitatea de relatii publice, fiind apti sa expuna oferta de inchiriere a camerelor din Caminul Agronomia II, in spatiile electronice asigurate de internet. Din probatoriul administrat in cauza, a rezultat ca, in perioada 04-08 august 2016, Caminul Agronomia II nu a fost inchiriat de catre universitate, deoarece era rezervat pentru o conferinta, pe baza cererii inregistrate de inculpatul Oroian Ioan Gheorghe, insa conferinta nu a fost organizata”, mai susțin procurorii.
Aceștia mai acuză că, în perioada 4-7 august, cantina USAMV Cluj-Napoca trebuia să fie închisă, dar personalul a fost înregistrat ca fiind prezent în perioada 1 – 5 august, iar între 4 și 8 august a fost furnizată mâncare.
”Spatiile de cazare din Caminul Agronomia II au fost inchiriate catre un numar de aproximativ 150 de participanti la Festivalul Untold 2016 la un pret stabilit la inceput la suma de 150 euro camera/noapte. De asemenea, universitatea nu a incheiat niciun contract privind inchirierea camerelor din Caminul Agronomia II, pentru perioada respectiva”, se mai arată în rechizitoriului procurorilor, citat de stirileprotv.ro.
În acest caz, USAMV Cluj-Napoca s-a constituit parte civilă cu suma de 80.676,40 de lei.