Zeci de persoane, majoritatea venite din Iași, au protestat, vineri, în Piața Victoriei din București, acestea cerând construcția autostrăzii A7 Ploiești – Buzău – Bacău – Siret și A8 Târgu Mureș – Iași.
Protestul a fost organizat de trei asociații din Moldova care susțin proiectele pentru infrastructură din regiune.
Protestatarii au formulat, totodată, și o scrisoare cu mai multe revendicări și urmau să se întâlnească vineri după-amiază și cu premierul Dăncilă.
Printre revendicări, asociațiile participante, respectiv Împreună pentru A8, Moldova Vrea Autostradă și Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, cer numirea unui ministru al Transporturilor competent, demiterea șefului de la Compania de Drumuri, Narcis Neaga, dar și lansarea licitațiilor pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare pentru toate sectoarele din A8 și A7, scrie hotnews.ro.
Manifestanții mai cer și renunțarea la planul Guvernului de a realiza tronsonul Iași – Pașcani din A8 prin Parteneriat Public – Privat.
![]()
![]()
![]()
Sursa foto:Inquam Photos /GeorgeCălin