Refugiată din Ucraina, stabilită de un an la București: Dacă războiul o să dureze câțiva ani copilul meu trebuie să se ducă și să apere țara. Și eu n-aș vrea ca el să fie acolo

Când a început războiul, Natalia a înțeles că trebuie să plece din țară. Natalia Mitriuc, din Luțk – Ucraina, se află de un an la București, unde are grijă de cei doi copii ai săi.

A fugit din calea războiului doar cu câteva haine și cu copiii săi

“Eu m-am pus în casa mea și mă gândeam ce să iau. Să iau aspiratorul? Mă uitam la el, că erau trei săptămâni de când l-am cumpărat… Așa de tare îl vroiam, dar m-am gândit: îmi trebuie aspiratorul acela sau ce îmi trebuie? Bineînțeles că am luat niște haine, niște acte, am luat copiii, i-am pus în mașina pe care mi-a cumpărat-o soțul și gata, am plecat. Am plecat fără soț”.

Născută în Ucraina, din tată moldovean și mamă ucraineancă, Natalia a crescut între 3 și 18 ani în Republica Moldova, prin urmare ea știe să vorbească românește.

Și așa se explică de ce atunci când s-a urcat în mașină, împreună cu cumnata și trei copii, a ales România și nu Polonia. În plus, una din surorile ei e măritată la București și a putut găsi astfel un apartament de locuit în chirie, undeva în sectorul 1.

Se face în curând un an de când Natalia și cei doi copii ai ei trăiesc în exil. Natalia povestește că soțul ei a anunțat-o că ar putea fi chemat în curând la arme.

Soțul Nataliei are deficiențe de auz, astfel că el n-a fost încă înrolat. Trebuia să rămână în țară. Cu posibilitatea de a fi chemat oricând pe front: “Copilul meu mare are 15 ani și dacă o să dureze încă câțiva ani el trebuie să se ducă și să apere țara, dar asta pentru mine, ca mamă, nu știu…

Ca soție, eu înțeleg. Poate unii vor să înțeleagă că eu nu-mi iubesc soțul, dar eu îmi iubesc soțul. Dar ei sunt bărbați. Peste 3 ani, copilul meu va face 18, dar tot copil va fi.

Și eu n-aș vrea ca el să fie acolo. Eu înțeleg că sunt copii care fac acum 18 ani, dar asta pentru mine, pentru creierul meu, este greu de înțeles. E greu să accepți ideea că ei trebuie să-și apere țara. Da, trebuie, dar … eu asta nici nu pot explica…”