Performanță istorică! România a terminat pe locul 4 cea mai importantă competiție de case solare din lume (FOTO)

România a reușit o performanță istorică la cea mai importantă competiție de case solare de pe glob, Solar Decathlon din Dubai, după ce echipa EFdeN, reprezentanta țării noastre, a obținut locul al patrulea din lume în clasamentul general, informează Agerpres.

Casa cu care a participat EFdeN în competiție se numește EFdeN Signature și a avut un buget total de aproape patru ori mai mic decât FutureHaus din SUA, proiectul care a câștigat competiția.

Sursele de finanțare pentru realizarea casei EFdeN Signature sunt integral private și au fost obținute din parteneriate cu peste 100 de companii comerciale, iar proiectul este unul 100% educațional și de cercetare, realizat de studenți români.

Mai mult decât atât, performanțele EFdeN nu s-au oprit aici. Reprezentanta noastră a obținut Locul I la Comunicare, proba care evaluează capacitatea de comunicare și de conștientizare socială a echipelor, având în vedere creativitatea, eficacitatea și eficiența împărțirii subiectelor relevante ale competiției (sustenabilitate, eficiență energetică și utilizarea energiilor regenerabile), precum și obiectivele echipei.

În plus, tinerii român au mai obținut locul al doilea pentru proba Inginerie și Construcție. Proba a avut drept obiectiv evaluarea construcției și a sistemelor incluse, inovația, integrarea și implementarea soluțiilor. Ei au demonstrat un nivel ridicat de funcţionare a structurii, instalaţiilor electrice, mecanice şi echipamentelor.

Echipa a obţinut Locul II şi la Condiţii de Confort, probă monitorizată prin senzorii amplasaţi în casa EFdeN Signature pe parcursul celor 10 zile de competiţie. Scopul a fost de a asigura confortul interior prin controlul temperaturii, umidităţii, luminii, calităţii aerului interior şi performanţelor acustice.

La proba de Sustenabilitate au urcat din nou pe podiumul mondial pentru Locul III. Juriul a evaluat modul în care fiecare echipă a reuşit să reducă impactul locuinţei asupra mediului pe durata ciclului de viaţă, păstrând în acelaşi timp condiţiile de confort şi sănătate. De asemenea, proiectarea interdisciplinară şi iniţiativele de conservare a apei şi vegetaţiei au fost parte a acestei evaluări.

Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii din echipa EFdeN, mai întâi în Bucureşti, în parcarea unui centru comercial din nordul Capitalei, unde a putut fi testată şi vizitată de bucureşteni. Apoi a fost transportată în Dubai şi reconstruită pe situl competiţiei, în doar 14 zile. Casa urmează a fi dezasamblată în următoarele 7 zile în Dubai, iar echipa se va întoarce în ţară pe 10 decembrie.

În spatele rezultatelor stau 2 ani de cercetare, proiectare şi practică voluntară a tinerei echipe multidisciplinare formată din studenţi ai 4 universităţi din Bucureşti: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ,,Ion Mincu’, Universitatea Politehnică şi Universitatea Bucureşti.

Solar Decathlon, cea mai importantă competiţie internaţională de case solare, a avut loc în perioada 14-29 noiembrie 2018, în Dubai. EFdeN, echipa din România, a concurat alături de alte 14 echipe din 11 ţări, printre care se numără SUA, Australia, Franţa, Italia, Olanda şi ţări din Asia şi Orientul Mijlociu.

Este cea mai importantă competiţie de locuinţe sustenabile din lume şi a luat naştere în 2002 în Statele Unite ale Americii. În 2012, echipa PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon (ediţia Madrid), iar în 2014 echipa EFdeN a participat pentru prima dată la Solar Decathlon, ediţia Versailles, cu casa care acum este Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort.

Solar Decathlon Middle East a presupus proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu.

Până în prezent, echipa EFdeN a câştigat peste 35 de premii naţionale şi internaţionale, la Solar Decathlon şi în alte competiţii.

EFdeN este cel mai important ONG din România care dezvoltă locuinţe solare cu scop educaţional şi de cercetare, alături de produse sustenabile şi module educaţionale atât pentru studenţi, specialişti, cât şi pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcţionează pe bază de parteneriate strategice şi sponsorizări.

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor