Supermarketuri închise în weekend și mai multe produse românești pe rafturi, asta își dorește ministrul Agriculturi. Pe de altă parte, Achim Irimescu spune că nu poate obliga marii retaileri să pună lacătul pe magazine la sfârșit de săptămână pentru că nu îi permite legea.
„În situația în care o analiză ne-ar indica faptul că putem să venim în sprijinul producătorilor noștri, limitând progamul hipermarketurilor, am putea vorbi cu reprezentanții lor, dar legislația nu ne permite să dispunem așa ceva fără acordul dânșilor. Este un subiect sensibil. În Romania s-a dezvoltat un adevărat sport, să zicem așa, în condițiile în care lumea lucrează în program prelungit și să meargă și în weekend la shopping„, a spus Achim Irimescu pentru B1 TV.
Pe de altă parte, inițiatorul legii, Marin Anton, este de părere că supermarketurile nu vor fi niciodată de acord “să întrerupă programul”, dar, spune acesta, nu asta e marea problemă, ci lipsa alimentelor 100% românești din supermarketuri.
“Fondul problemei este cu totul și cu totul altul. Problema de bază e ca în supermarketuri să se vândă produse românești, proaspete și sănătoase, pentru consumatorul român. Așa cum se întâmplă în celelalte țări din UE. Dacă supermarket-urile nu înțeleg să facă ceva pentru fermierii și producătorii români, acest lcuru trebuie reglementat. Legea 321, care reglementează comerțul alimentar în supermarketuri, trebuie modificată ca cel puțin producătorul, fermierul și consumatorul român să nu fie discriminați în țara lor”, a spus Marin Anton pentru B1 TV.
#DIRECT_ONE_36rqca#