Traian Băsescu este de părere că organizarea unui referendum pe tema justiției este un lucru riscant pentru că social-democrații vor boicota un astfel de scrutin. De asemenea, fostul președinte susține că referendumul va fi catastrofal în cazul în care nu va fi întrunit cvorumul.
„Și-a prins urechile în dificultatea întrebării. Referendumul pe justiție e exterm de riscant, pentru că PSD va boicota orice referendum legat de justiție. Și dacă va fi pe altă temă, tot îl vor boicota. (…)Dacă nu faci cvorum la un referendum pe justiție e catastrofal sau dacă mergi cu celebra întrebare – dacă românii sunt de acord ca persoane condamnate să nu mai aibă funcții publice. Da sau nu? Un asemenea referendum nu ar trece. Și prima instanță de care nu trece e CCR. De ce? Acolo unde numești e în regulă, ai tu regulamentul tău, și au militarii – dacă ai fost condamnat nu mai poți fi militar. Avem și în legea Guvernului, dar aici discutăm de funcții numite. Ce te faci dacă un om care a avut o condamnare e ales în funcții publice? Poate să interzică pentru 2 ani, dar expiră perioada, după care are dreptul să candideze pentru funcții publice. Nu poți să îl stigmatizezi toată viața”, a declarat Traian Băsescu, la TVR, potrivit Știripesurse.ro.
”De regulă când faci astfel de consultări tu șii unde vrei să ajungi. Dar nu exclud posibilitatea ca aceste consultări să îl fi dus la concluzia că trebuie să extindă zona de întrebări la referendum. Categoric va fi mai mult decât o întrebare. Eu așa cred. Poți să formulezi una, două, trei, cinci întrebări. Trebuie scrise foarte scurt și aibă răspunsuri cu da și nu. Eu pot să garantez o întrebare care trece și care ar repara greșeala mea, acea întrebare legată de 300 de parlamentari pe care eu am legat-o de Parlament unicameral, ceea ce implica modificarea Constituției. Eh lăsăm două Camere dar consult poporul să văd dacă va fi un Parlament cu 100 de senatori și 200 de deputați. Nu ai voie să riști ratarea unui referendum pe justiție. Eu nu aș risca”, a mai spus Traian Băsescu.