Un bărbat a murit după ce a căzut în gol peste 60 de metri de pe Vârful Omu

Un bărbat a murit după ce a căzut în gol peste 60 de metri de pe Vârful Omu

Salvamontiștii din Bușteni au fost solicitați, duminică, să intervină după ce un turist ar fi căzut de la o înălțime de 60 – 70 m, în timp cecobora de la Vârful Omu. Din nefericie, prietenii bărbatului, care au ajuns primii la victimă, au anunțat că nu mai prezintă semne de viață.

”Un turist a căzut din Creasta Bucșoiului și, din primele informații primite de la cei care au transmis apelul de urgență, se pare ca șansele de supraviețuire în urma căderii au fost minime.”, se arată într-un comunicat transmis deDispeceratul Național alSalvamont România.

Turist găsit mort după ce a căzut într-o prăpastie din zona Vârful Omu

Un turist care a urcat împreună cu un grup în Masivul Bucegi a căzut, duminică, de pe Vârful Omu într-o râpă la o diferenţă de nivel de peste 60 de metri. Cei care îl însoțeau pe bărbat au depistat că acesta nu mai prezintă semne vitale.

„Este vorba despre un bărbat de aproximativ 56 – 57 de ani, care cobora de la Vârful Omu prin Creasta Bucşoiului. La un moment dat, de pe Vârfu Omu, de undeva a alunecat şi a căzut spre Valea Bucşoiului, aproximativ 60-70 de metri” au declarat reprezentanţi ai Salvamont Buşteni care au intervenit, duminică după amiază, la faţa locului.

„La un moment dat, de pe Vârful Omu, bărbatul a alunecat și a căzut spre Valea Bucșoiului, de la o înălțime de aproximativ 60 – 70 de metri”, a precizat șeful Salvamont Bușteni.

Colegii victimei au anunțat că au ajuns la victimă și au constatat că bărbatul nu prezintă semne de viață.

Vreme extremă la munte

În ultima perioadă de timp, pe platoul Bucegi s-a depus un strat consistent de zăpadă,iar termometrul a indicat temperaturi de -2grade Celsius.

Luna octombrie a adus peste România un val teribil de frig, iar termomentrele aratătemperaturi mult mai mici fațăde cele firești pentru aceastăperioadă. În acest context, mai multe sectoare de drum de pe Transalpina au fost închise circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule din cauza ninsorilor abundente.

Ultima oră
00:50 - Pacientul zero cu Omicron din Italia și-a infectat toată familia: „Situația e sub control. Vaccinul a funcționat excelent în cazul nostru”
00:20 - Octavian Jurma: Valul 4-Delta ne-a lovit ca un tsunami. Dacă infecţiozitatea noii variante de coronavirus se confirmă, valul 5-Omicron ne va lovi ca un trăsnet
00:06 - Valeriu Gheorghiță: Sunt indicii că Omicron este o variantă de scăpare de protecția anticorpilor, ceea ce reprezintă o problemă
00:03 - Marea Britanie confirmă 11 infectări cu varianta Omicron. Unele nu au legături cu deplasările în Africa de Sud
00:03 - Angajaţi ai Spitalului Judeţean din Botoşani, prinşi când încercau să fure mâncarea bolnavilor. Ce sancțiuni au primit
23:22 - Lionel Messi a câştigat Balonul de Aur pentru a 7-a oară. Cine este „Atacantul anului” (VIDEO)
23:08 - Brașov: Înghesuială în Piața Sfatului la aprinderea luminițelor de Crăciun
22:58 - Adrian Câciu (PSD): Primăriile să se digitalizeze și să cunoască nivelul veniturilor, să primească subvenție numai cine are nevoie / Despre problema termiei în Capitală: Nu s-a făcut nici înainte, nici acum (VIDEO)
22:32 - Un nou val de scumpiri lovește România în prag de sărbători. Sindicalist: „Vom mânca un cozonac mai scump cu 30%”
22:21 - Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor: Nicușor Dan a ales să facă marketing politic pe problema termiei. E o retorică a victimizării personale în care eu nu vreau să intru / Banii din buget se dau în baza unui algoritm (VIDEO)