Un bărbat din Satu Mare a murit în stația de autobuz, din cauza căldurii

Un bărbat din Satu Mare a murit în stația de autobuz, din cauza căldurii
Foto: Pixabay

Un bărbat a murit, joi, din cauza caniculei, după ce s-a prăbușit din picioare, într-o stație de autobuz din Satu Mare.

Potrivit primelor informații, bărbatul de 64 de ani a intrat în stop cardio-respirator.

Mai mulți oameni s-au mobilizat și au încercat să îl ajute, iar alții au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.

La fața locului a ajuns un echipaj de prim-ajutor.

Eforturile medicilor au fost, însă, în zadar, fiind declarat decesul.