Dan Barna: USR-PLUS susține înscrierea Republicii Moldova pe direcția pro-occidentală. Îndemn cetățenii să meargă la vot

Dan Barna: USR-PLUS susține înscrierea Republicii Moldova pe direcția pro-occidentală. Îndemn cetățenii să meargă la vot
Captură Video - Uniunea Salvați România - USR / Facebook

Dan Barna i-a îndemnat, duminică, pe cetățenii moldoveni să meargă la vot, ca să-și aleagă Parlementul. Liderul USR a subliniat importanța unei majorități parlamentare care să facă eforturi pentru a pune Moldova pe drumul către Uniunea Europeană.

 „Îi îndemn pe cetățenii Republicii Moldova aflați în România să meargă astăzi la vot pentru alegerea viitorului Parlament de la Chișinău.
Moldova are nevoie de o majoritate parlamentară și de un guvern capabile să aplice hotărât reformele necesare pentru continuarea drumului țării către prosperitate și Europa.
USR PLUS a fost și rămâne susținător al înscrierii Republicii Moldova pe o direcție ferm pro-occidentală, dar primul și ultimul cuvânt în această privință îl au cei care votează”, a scris vicepremierul pe Facebook.

Secțiile de votare puse la dispoziția cetățenilor moldoveni din România

Urnele de vot s-au deschis duminică dimineața în Republica Moldova, pentru alegerile parlamentare anticipate, după ce organul legislativ a fost dizolvat în aprilie, la propunerea președintelui țării.

12 secții de votare au fost puse la dispoziția cetățenilor moldoveni și în România, în marile orașe, precum București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Iași, Suceava, Galați, Bacău și Constanța.