Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj clar pentru angajații din sectorul public. Mai exact, că veniturile bugetarilor nu vor scădea. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție la Europa FM, în contextul discuțiilor despre reforma salarizării și modificările din zona achizițiilor publice.
Șeful Executivului a explicat că reforma salarizării este strâns legată de angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, de care depinde accesarea unor sume importante de bani.
„Sunt două aspecte: legislația legată de achiziții și aplicarea ei. Sunt autorități care pun condiții fără echivoc, condiții contractuale fără echivoc; o autoritate poate să-și facă treaba cu actuala legislație.
Salarizarea: da, România e angajată la fondurile PNRR că vine cu o lege a salarizării unitare. De ea depinde accesarea a peste 700 mil. euro pentru România. Toate forțele politice din acastă coaliție au fost de acord cu asta. (…) Cei care au putut în administrație și-au crescut salariile, iar sporurile nu au mai fost ca o măsură de risc. Am avut o discuție cu fostul și actualul ministru al Muncii și am avut o primă analiză. Pentru salariat la final contează câți bani îți intră în cont”, a precizat Bolojan, la Europa FM.
Premierul a ținut să clarifice una dintre cele mai mari temeri din sistemul public, și anume, reducerea veniturilor.
„Nu va scădea niciun salariu în sectorul public. Nu va scădea niciun venit per total: salariu plus sporuri”, a declarat Bolojan.
În același timp, șeful Guvernului a deschis discuția despre introducerea unor stimulente pentru angajații care livrează rezultate.
„Fiecare guvern vrea să mărească salariile. La fel și angajatorii, ca angajații să vină cu drag la muncă”, a mai spus Ilie Bolojan.
Ideea unor bonificații legate de performanță ar putea deveni un element central în viitoarea lege a salarizării unitare.