Florin Roman, propunerea PNL pentru ministrul Digitalizării, a primit miercuri aviz favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Întrebat despre intrarea la guvernare alături de PSD ;i despre sprijinul oferit în comisii la audieri, Florin Roman a precizat că este un soldat disciplinat al PNL:
„Am fost și sunt un soldat disciplinat al PNL până voi face activitate politică în interiorul acestui partid. Fie că a fost vorba de PNȚCD, fie că a fost vorba de FSN, fie că a fost vorba de PD, fie că a fost vorba de PD-L, atâta timp cât am fost membru PNL mi-am făcut datoria în continuare față de principalii adversari politici ai momentului.
Ideologic ne diferențiază foarte multe lucruri, vorbim de investiții, de cotă unică, de taxe și impozite mai mici sau deloc. Dânșii vorbesc de partea socială. S-a realizat urmare a crizei politice, medicale, energetice, un guvern format din stânga și din dreapta, așa cum s-a întâmplat și în alte țări europene”, a declarat Florin Roman.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.