Fost primar al oraşului Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Fost primar al oraşului Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Nemeș Ovidiu-Gheorghe, fost primar al orașului Sighetu Marmației a fost trimis în judecată în stare de libertate de către DNA sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2013, inculpatul Nemeș Ovidiu-Gheorghe, în calitate de edil, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu un avocat din cadrul Baroului Maramureș, două contracte de asistență juridică având ca obiect redactarea unei întâmpinări și reprezentarea primăriei orașului Sighetu Marmației într-o cauză civilă.

Pentru serviciile prestate, avocatul ar fi primit suma totală de 12.480 lei.

„În ambele situații, edilul ar fi acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 12.480 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către avocatul respectiv.

Până la data emiterii prezentului rechizitoriu, Municipiul Sighetu Marmației nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș.

Ultima oră
18:07 - Newsweek: Bolojan nu poate trece un guvern nici dacă îl votează toți „trădătorii” din SOS și POT. Îi lipsesc 5 voturi
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau