Lucrările de reabilitare la plaşeul Unirii vor începe săptămâna viitoare, astfel că vor fi impuse restricții de circulație în centrul municipiului București. Anunțul a fost făcut de primarul Sector 4, Daniel Băluță.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că lucrările de reabilitare la planşeul Unirii vor începe săptămâna viitoare și, conform spuselor sale lucrările vor fi împărţite în patru zone. El a precizat, într-o conferință de presă, că vor fi impuse restricţii de trafic în centrul Capitalei timp de mai multe luni.
„Avem autorizaţia de construire pentru planşeul Unirii. A fost semnată în ultima de mandat de către primarul general, Nicuşor Dan, căruia i-am mulţumit pentru colaborare şi căruia i-am urat succes în cea mai înaltă funcţie publică, aceea de preşedinte al României. Autorizaţia era singurul document care ne lipsea. Acum însă avem toate documentele şi contractele semnate. Prin urmare, de săptămâna viitoare începem lucrările de refacere din temelii a planşeului Unirii pentru care am dat deja ordinul de începere. Mai exact, data de începere este 10 iunie”, a declarat primarul Sectorului 4.
Daniel Băluță a precizat că Piaţa Unirii este o zonă simbol a Bucureştiului, iar siguranța celor care traversează zona este foarte importantă. Acest lucru nu este negociabil. Drept care vor începe lucrările de reabilitare în timp cât mai scurt.
„Această etapă nu este doar o formalitate administrativă, ci şi o dovadă clară că atunci când există voinţă, viziune şi colaborare între instituţii putem debloca proiecte majore pentru Bucureşti. Piaţa Unirii este un simbol al oraşului nostru, dar şi o zonă vulnerabilă din punct de vedere structural. Siguranţa oamenilor care trec zilnic pe acolo nu este negociabilă. Acesta este motivul pentru care m-am luptat pentru acest proiect. Nu există mize personale, ci doar binele public al Capitalei”, a explicat Daniel Băluţă.
Primarul Sector 4 a dat o serie de detalii cu privire la viitoarea lucrare de reabilitare. El a precizat că planșeul, vechi de aproape 100 de ani, va fi refăcut din temelii. Astfel, se va reface structura cuvei râului Dâmboviţa, dar și planșeul Unirii, denumit pod. De asemenea, vor fi reabilitate și regenerate spațiile verzi din zonă. Potrivit spuselor sale, la final, stratul de beton va avea o grosime de circa 1,4 metri.
„Toate aceste lucrări vor fi împărţite în patru etape, respectiv în patru zone distincte. Zona 1 – Porţiunea din faţa hanului lui Manuc, zona 2 – Porţiunea din parcul aflat în faţa magazinului Unirea, zona 3 – Porţiunea din zona fântânilor, zona 4 – Porţiunea dinspre pasajul Unirii. De săptămâna viitoare vom începe lucrările în zonele 1 şi 2. În zona parcului, în aşa-numită etapă 1, va fi organizarea de şantier în care vom avea utilajele şi materialele şi totodată vom începe lucrări efective. Imediat după începerea vacanţei de vară, intrăm şi în etapa 2, în faţa hanului lui Manuc. Concret, începem să spargem acolo. În această zonă pe perioada lucrărilor vor exista o serie de restricţii de trafic rutier”, a mai afirmat Daniel Băluţă.
Primarul a mai spus că vor fi impuse restricții de circulație în zonă pe o porţiune din Splaiul Independenţei. Potrivit spuselor sale, în anumite zone restricțiile de circulație se vor întinde pe parcursul a șase luni.
„Se va crea un drum provizoriu cu trei benzi şi trotuar pe care îl vor folosi şoferii care vin de pe Bulevardul Corneliu Coposu, Bulevardul Magheru, Bulevardul Brătianu către Patriarhie. Cea mai importantă şi complicată veste pentru noi toţi este aceea că Splaiul independenţei se va închide între Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Unirii. Autobuzele STB vor circula deviat pe traseele menţionate mai sus. Se va circula în condiţii normale pe Splaiul Independenţei pe direcţia est-vest de la Piaţa Unirii spre Primăria Capitalei. Fluxul rutier de pe Calea Victorie va fi preluat de Bulevardul Naţiunile Unite, Bulevardul Libertăţii şi Bulevardul Unirii. Totodată suprafaţa parcului din faţa magazinului Unirea va fi împrejmuită. Pietonii nu vor mai putea să traverseze parcul, ci doar să-l înconjoare”, a mai transmis Daniel Băluţă.
Parimarul Daniel Băluță a adăugat că anul viitor va fi cea mai dificilă perioadă pentru șoferi. Aceasta deoarece va fi închis Pasajul Unirii, pentru lucrări de reabilitare și modernizare.
„Vom avea un moment în cursul anului următor în care va fi cel puţin la fel de greu ca acum, în momentul în care sigur pasajul Unirii se va închide, va fi decopertat de la Budapesta până la Universitate, vor fi consolidaţi stâlpii de susţinere şi vom veni cu grinzi noi în locul celor pe care le dezafectăm, după ce se reface această structură pe zona centrală prevăzută în studiul de fezabilitate astăzi pentru tramvai vom implementa şi şinele de tramvai”, a mai afirmat Daniel Băluţă.