Iohannis şi Tăriceanu, prima dată faţă în faţă după scandalul revocării lui Kovesi: Unde s-au întâlnit primii doi oameni în stat (VIDEO)

Iohannis şi Tăriceanu, prima dată faţă în faţă după scandalul revocării lui Kovesi: Unde s-au întâlnit primii doi oameni în stat (VIDEO)

Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu se află miecuri faţă în faţă. Cei doi se întâlnesc pentru prima dată după ce şeful statului a refuzat revocarea lui Kovesi din fruntea DNA. Un gest care l-a scos din minţi pe Tăriceanu care l-a criticat dur pe Iohannis.

Șeful statului a ajuns miercuri dimineață la Palatul Parlamentului, unde participă la primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9). Conform protocolului, Iohannis a fost întâmplinat la intrare de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. La reuniune este prezent și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Astfel, aceasta este prima întâlnire dintre cei trei, după ce Klaus Iohannis a anunțat că nu o va revoca din funcție pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi.

Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9) este organizat la iniţiativa comună a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a mareşalului Senatului Republicii Polone, Stanislaw Karczewski. În cadul întâlnirii se vor abora teme precum combaterea terorismului, prezenţa viitoare a NATO, responsabilităţi comune sau consolidarea legislativă în materie de apărare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.