Kelemen Hunor: Dan Voiculescu nu a avut niciun cuvânt de spus în coaliția de guvernare

Kelemen Hunor: Dan Voiculescu nu a avut niciun cuvânt de spus în coaliția de guvernare

UDMR se leapădă de Dan Voiculescu. Liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, a declarat la Covasna că fondatorul Partidului Conservator nu a avut niciun cuvânt de spus în coaliţia de guvernare.

În plus, din partea conservatorilor, Daniel Constantin a fost cel care a purtat negocierile. Kelemen Hunor a mai arătat că, în opinia sa, viitorul televiziunilor din trustul Intact nu se află în pericol.

„Domnul Voiculescu nu este partener de coaliție. Eu am mai spus de câteva ori, când au fost fel de fel de întrebări, că atunci când stau de vorbă cu Daniel Constantin niciodată nu am avut impresia și nu am impresia că vorbesc cu altcineva. Deci, din acest punct de vedere, eu consider că în politică, în coaliție, Voiculescu nu a avut niciun cuvânt de spus (…). De fiecare dată când am discutat în coaliție am discutat în patru: Victor Ponta, Daniel Constantin, Gabriel Oprea și cu mine, nu altcineva”, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor la abăra de vară SIC Feszt de la Covasna.

În plus, liderul formaţiunii politice nu a vrut să discute despre sentinţa pe care a primit-o Dan Voiculescu în dosarul ICA.

„Nu comentez eu decizia instanței, nu cunosc detalii. Vă spun foarte sincer că nu urmăresc procesele penale în presă, eu cred că procesele de orice natură trebuie duse de la început până la capăt în sălile de tribunal și nu în presă. Deci, nu comentez nici procesul, nici sentința. (…) Justiția trebuie să fie respectată, dar, în același timp, trebuie să existe și responsabilitate la nivelul Justiției pentru tot ce înseamnă funcționarea Justiției, pentru că nu poți să dai vina pe moguli sau pe alții când curg informațiile în faza în care nu sunt publice”, a mai spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a mai spus că, în opinia sa, nu există o ameninţare reală la adresa posturilor de televiziune din trustul Intact.

UDMR se leapădă de Voiculescu