Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a discutat cu Robert Turcescu și Ion Cristoiu despre justificarea efectuării gratuit a unor operații de schimbare de sex din punct de vedere medical și economic. Discuția a fost prilejuită de cazul unei românce care a devenit bărbat, săptămâna aceasta, în urma unei operaţii care a durat 14 ore, realizată de o echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
„Ca să fiu sincer și mie mi se pare un pic straniu, oricum nu este un program al Ministerului Sănătății ci al CNAS”, a spus ministrul.
Intr-o intervenție telefonică, Șeful Casei de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, a motivat decontarea acestui tip de operație, explicând că persoanele care își doresc schimbarea de sex pot să aibă tendințe suicidale.
Suma exactă decontată de CAS pentru operațiile acestea este de aproximativ 3.000 de euro, pentru întregul tratatament, și 2.000 de lei pentru operația în sine.
Duță a declarat că sunt foarte rare cazurile în care este efecuată această procedură medicală, în jur de 4 operații pe an.